25 de idei de înfrumusețare a curții tale, la modă în această primăvară
22 Apr 2020
Începutul primăverii este pentru curtea ta motivul de a-ți reamenaja din aproape orice perspectivă locurile dragi de lângă casă. Deși, într-o primă formă, ceea ce îți oferă acest anotimp are un sens redundant (aceleași tipuri de flori, aceleași ghivece, aceleași locuri care pot forma un centru de interes, aceleași spații funcționale etc.), tindem să credem că această perspectivă poate fi modificată atâta vreme cât îți păstrezi deschise opțiunile și creativitatea. Am organizat, de aceea, o listă cu douăzeci și cinci de idei care combină moda de azi cu o gândire dornică să aducă modificări constructive. Aplică-le contextual sau cumulat pentru un efect cât mai viu și pentru cât mai multă variație.
Răspunsul la întrebarea din titlu clarifică cu destul de mare precizie aspectele pe care trebuie să le luăm în calcul atunci când ne propunem să ne modificăm spațiile private din proximitatea casei noastre. Mai mult încă, acest răspuns pare simplu și ușor abordabil, deși nu reprezinta nici una, nici alta. Încercăm, de aceea, să-ți generalizăm câteva reguli de forma cărora te poți folosi în cadrul proiectelor tale.
Sugestiile din această categorie sunt elaborate exclusiv în baza direcțiilor la modă din această primăvară.
Dacă ai un animal de companie în curte, de cele mai multe ori va fi vorba despre un câine. Dar chiar și în cazul că este un alt animal, cele trei sfaturi de mai jos îți vor fi utile pentru a-ți păstra curată, accesibilă și atrăgătoare curtea.
În primul rând, câinele trebuie să aibă un spațiu dedicat bine ales, de dimensiuni adecvate și păstrat impecabil. Acest „mic” detaliu asigură că nu-ți este distrusă grădina în fiecare dimineață.
Este, apoi, recomandat ca respectivul animal să beneficieze de cel puțin o plimbare pe zi, într-un parc de exemplu, unde poate să alerge în voie. Efectele benefice ale acestui obicei sunt mai puțin vizibile decât efectele negative ale absenței sale!
Nu în ultimul rând, curtea pavată trebuie menținută curată, iar igienizarea acesteia din cauza prezenței câinelui (câinilor) trebuie să fie regulată și exhaustivă.
Știai că: - bambusul este mai greu de rupt pe lungimea fibrei decât oțelul? - lemnul de bambus este un excelent material antibacterian? Din această cauză este deseori recomandat în industria vestimentară și în industria producției de obiecte de mobilă. |
Este o primăvară în cadrul căreia se pune accent pe accesoriile realizate din materiale exotice, pe ratan și bambus, pe combinații asertive, cum este, de exemplu mobilierul din fier forjat secondat de perne și pături de exterior de lână sau cașmir, și pe flexibilitatea din aranjarea creativă a spațiului personal.
6. Așază o cișmea contemporană la marginea unei alei, la intrarea pe o terasă, lângă bucătăria de vară, lângă spațiul focarului permanent și ea va fi remarcată curând de către vizitatorii tăi.
7. Cumpără canapele de bambus pentru această primăvară și adaugă accesorii personale pentru un plus de imaginație și identitate.
8. Creează accesorii din lut sau alte materiale similare pe care le poți agăța de marginea marchizei sau în foișor, ca să delimitezi optic cu mai multă precizie spațiul natural de spațiul interior.
9. Fă o cărare nouă și utilizează pentru marginile acesteia palisadele din oferta noastră. Arată modern fără să agreseze ochiul și aduc un ușor sens rustic în grădina ta.
10. Așază modele noi de ghivece pe zidurile laterale ale curții tale. În serile de primăvară care vor urma, florile sădite în aceste ghivece parțial suspendate vor crea cu siguranță mai multă identitate și mai mult mister.
|
în curte |
în grădină |
ca element decorativ |
ca unealtă |
Roabă |
O |
X |
X |
X |
Greblă |
O |
X |
O |
X |
Sapă |
O |
X |
O |
X |
Mătură de plastic |
X |
O |
O |
X |
Matură de paie |
X |
X |
X |
X |
Plantator |
O |
X |
X |
X |
Săpăligă |
O |
X |
X |
X |
Cultivator |
O |
X |
O |
X |
Vegetația încă timpurie din această lună face ca, de multe ori, marginea pavajului din curțile rezidențiale să pară ușor săracă, mai ales atunci când gazonul din vecinătatea acesteia are nevoie el însuși de puțină împrospătare și de câteva semințe noi. Ideile de mai jos anulează cu ușurință acest efect.
11. Sădește flori de talie joasă lângă borduri joase și flori de talie medie lângă palisade. Orice altă floare, fie că are o talie mai impunătoare, fie că se dezvoltă într-o tufă de dimensiuni considerabile anulează efectul de continuitate.
12. Deseori, câteva puncte de culoare sunt de ajuns. Cu alte cuvinte, nu trebuie să bordurezi întregul pavaj cu un rând drept de flori așezate echidistant sau cu alte soluții la fel de sărace din punct de vedere geometric. Este de ajuns să adaugi cu naturalețe câteva flori în culori distincte și toată suprafața pavajului din apropierea lor își va modifica sensul și aparența.
13. Lângă o bancă se potrivesc ghivecele impunătoare sau chiar construcțiile mai complexe, de jardiniere care să funcționeze și ca suport pentru elementele de bancă. Marginea pavajului este un loc bun să plasezi așa ceva pentru că o asemenea bancă nu este în calea nimănui și, în același timp, face tranziția către zona vegetală din spatele ei.
14. Sădește un strat de flori joasedacă ai ales un pavaj fără bordură, lângă gazon. Florile cele mai potrivite sunt cele cu înflorire de lungă durată (verbina este preferată de francezi, la noi merg bine lăcrămioarele și bellis perennis). Udă-le regulat și bordura pavajului tău va fi colorată!
15. Pune pietre decorative în locul bordurilor sau dublând efectul acestora. Soluția este nu numai funcțională și atrăgătoare, dar se dovedește scalabilă de la un anotimp la altul pentru că un asemenea strat necesită o întreținere minimală și oferă o linie cromatică distinctă oricare ar fi starea vegetației tale, culoarea pavajului sau accesoriile care îl populează și care sunt schimbate cu fiecare ocazie diferită.
Luăm o pauză scurtă de la lista noastră ca să te facem conștient de câteva detalii esențiale legate de ghivecele pe care le folosești, cu siguranță, în curtea ta. Cele mai multe dintre ele rezistă ușor mai mulți ani (și integrăm aici chiar și ghivecele de plastic, foarte folosite la noi, cum sunt cele din imaginea alăturată) și, cu puțină întreținere adecvată, se pot dovedi nu numai utile, dar chiar extrem de folositoare pentru proiecte dintre cele mai diverse. Ne referim în primul rând la flori, deși gama utilizării lor este mai extinsă.
Dacă materialul din care este făcut ghiveciul nu este unul foarte atrăgător (în primul rând plastice, din cauza prețurilor acestora), o soluție foarte bună este să folosești în cadrul unui grup sau în cadrul unui aranjament aceeași culoare. Detaliul pare minor, dar structurează respectivul spațiu și lasă impresia (care este reală, de altfel), că gestul a fost unul intenționat.
Ghivecele folosite pentru plantele anuale se păstrează foarte ușor chiar și afară în perioada de iarnă. Plasează-le însă într-un loc greu accesibil privirii ca să reduci senzația de aglomerare din curtea ta.
Materialele preferate de noi atunci când sugerăm un ghiveci de exterior sunt aproape întotdeauna piatra și lemnul, cu câteva materiale compozite ca soluție secundară. Atât răceala și stabilitatea pietrei, cât și flexibilitatea, intimitatea și căldura lemnului adaugă foarte multă valoare curții și pavajului tău. Practic, este dificil, în special primăvara când vegetația explodează, să greșești folosind aceste materiale pentru curtea și pentru aleile din grădina ta.
Știai că: - poți schimba culoarea florilor de hydrangea alterând aciditatea solului? Paleta se întinde de la roz (cel mai alcalin sol) la albastru (cel mai acid). Pentru mai multă aciditate, adaugă îngrășăminte. Pentru mai puțină aciditate, folosește bicarbonat de sodiu. |
Nu trebuie ca o anumită suprafață din pavaj să fie lăsată deoparte numai pentru că sensul ei primar este unul funcțional. Ne gândim aici în primul rând la zonele de acces (pietonal sau auto), la zonele de trecere dintr-o parte a curții într-alta și la intrările pietonale în curte. Toate acestea pot fi înfrumusețate în moduri diverse și atrăgătoare, având în același timp grijă să lăsăm pavajul vizibil pentru ca modelul acestuia să respire cu lejeritate dintr-un colț al curții în celălalt. Să vedem ce soluții avem la îndemână.
16. Există foarte multe accesorii temporare care pot aduce lumină și prospețime în aceste părți ale curții tale. Unele dintre aceste accesorii sunt strict funcționale, în vreme ce altele sunt, dimpotrivă, estetice. Alternează-le pentru un efect cât mai cuprinzător.
17. Uneltele de grădină pot crea un ansamblu rustic dacă sunt depozitate într-un mod creativ în apropierea unui spațiu funcțional.
18. Mobilierul de exterior poate fi mutat. Două fotolii ușoare și o masă de ratan se pot poziționa, pentru câteva zile, în proximitatea unei zone de trecere.
19. Păstrează zonele funcționale într-o stare de curățenie impecabilă. În felul acesta vor lăsa impresia că au dimensiuni modice și nu vor îngreuna perspectiva de ansamblu.
20. Elimină, în special în perioadele uscate, orice element de vegetație care nu este perfect înfrunzit sau înflorit pentru că arată sărac în aceste zone. Nu-l arunca însă. Du-l în grădină (unde va arăta firesc și natural) și înlocuiește-l cu o plantă impecabilă.
Practic, acest set de idei vine să certifice că pavajul este un element integrant al curții tale, că are un rol esențial în construirea și menținerea aleilor din grădină și că are abilitatea de a modifica imaginea de ansamblu a arhitecturii atunci când este utilizat într-un mod coerent și intuitiv. Mai mult decât atât, primăvara este momentul din an în care această realitate este mai mult decât evidentă din cauza faptului că vegetația, deși există, nu are încă explozia și exuberanța pe care le atinge vara.
21. Un pavaj cu un model repetitiv așteaptă o vegetație bogată, grupuri asimetrice de flori și cât mai multă variație. Cu cât crești variația (având grijă să nu afectezi prin gestul tău spațiile de acces!), cu atât modelul pavajului va arăta mai implicit, mai bogat și mai integrat în arhitectura de ansamblu.
22. Pavajele realizate din dale asimetrice, din modele a căror evidență nu reiese de la prima privire, din dale individuale ale căror contururi se pierd în grosimea ierbii etc. sunt pavaje în cadrul cărora decizia estetică trebuie să rămână conjuncturală.
23. Intrările spațioase (atât pentru mașini, cât și pentru trecerile pietonale, spre casă sau de la ieșirea din spate, la intrarea în grădină) pot fi la rândul lor flancate cu grupuri mari de vegetație. Dacă modelul pavajului este unul mărunt, realizat fie din pavele de dimensiuni mici, fie din pavele a căror granulație este ea însăși măruntă sau nisipie, florile vor atrage și mai mult ochiul, iar curtea întreagă va părea mai mare.
24. Cu cât este mai colorat pavajul, cu atât ai nevoie de mai puține flori și mai multă verdeață. Alternativ, poți ritma jocurile cromatice de la nivelul dalelor tale cu piatră decorativă sau chiar cu mulci. Plasează însă mulciul în preajma vegetației de dimensiuni medii sau mari pentru ca efectul acestuia să fie vizibil și apreciat.
25. Accesoriile de piatră sau realizate din materiale compozite ce pot fi adăugate pe suprafața pavajului trebuie să vină în nuanțe similare sau complementare nuanțelor deja existente pentru ca aspectul de ansamblu al curții (dar și al vegetației aferente, pe care o asemenea curte o influențează optic, în special atunci când mărimea acestor accesorii este una considerabilă) să arate omogen și bine echilibrat.
Este bine, la final, să înțelegi că variația la care ai acces atunci când îți dorești să-ți aranjezi curtea în perioada primăverii este ajutată și, mai mult, potențată de natura acestui anotimp. E o perioadă când vegetația tinde într-un mod natural să invadeze toate structurile conexe și adiacente, iar acest aparent mic detaliu poate fi folosit în favoarea noastră în aproape orice situație. Îți stăm întotdeauna la dispoziție cu sfaturi suplimentare sau cu răspunsuri la întrebări pe care ai putea să le ai din acest punct de vedere.
Trebuie să ne eliberăm, de aceea, de prejudecata că pavajul, odată instalat, nu mai poate oferi sensuri noi, altele decât cele deja existente, pentru simplul motiv că dalele au aceeași poziție, formă și culoare de la un anotimp la altul. Descoperim cel mai rapid flexibilitatea acestuia atunci când îl tratăm ca pe unul dintre elementele la care avem acces în efortul nostru de reamenajare. De aceea, alegem să ne încheiem acest articol printr-o sumă de sfaturi generale referitoare la interacțiunea continuă și productivă dintre aspectul pavajului, accesoriile acestuia, obiectele incidentale și vegetația înconjurătoare: