19 Apr 2018
În curând vom deschide o frumoasă expoziție de pavaje și dale - Lumea pavajelor - într-un loc inspirațional, expoziția de plante „Grădina lui Emil’’, situată pe șos. București-Ploiești, km 19, în apropiere de Balotești.
Am ales anume acest spațiu pentru a pune mai bine în valoare pavelele și dalele fabricate de producătorii noștri parteneri: Semmmelrock Stein+ Design, Elis Pavaje, Viastein, Symmetrica, Star Stone, Elpreco, Hydro BG
De ce să vizitezi Lumea Pavajelor?
Chiar dacă suntem în curs de amenajare, te invităm să ne treci pragul, fie ca să vezi pavajele deja expuse, fie doar să facem cunoștință și să-ți povestim despre ce facem noi. Vei avea ocazia să vezi cum se montează un gard din blocuri de zid, diferite modele de pavaj sau treptele de grădină.
De asemenea, poți afla de la montatorii noștri sfaturi utile pentru a monta corect un pavaj, poți vedea cum arată în realitate dalele și pavelele expuse pe site-ul nostru - www.globall.ro sau doar îți poți face o părere despre produsele noastre și ce beneficii poți avea dacă le alegi.
Pe lângă dalele deja montate sau care sunt în proces de amenajare, ai posibilitatea să admiri și să achiziționezi o mulțime de plante și flori, expuse în Grădina lui Emil.
Ce produse poți vedea în showroom-ul nostru?
Te invităm să descoperi o varietate de modele de pavaje, dale, sisteme de ziduri și garduri, piatră decorativă, capace de gard, trepte, rigole, borduri, precum și alte produse destinate amenajării curții și grădinii, expuse într-un context natural, printre plante de grădină și flori, similar celui în care sunt folosite în viața de zi cu zi.
Producătorii enumerați mai sus sunt cei mai renumiți din România, iar unii - din Ungaria, cum e Viastein sau chiar din Europa, cum e Semmelrock Stein+Design. Astfel că, pavajele și celelalte produse pentru amenajarea spațiului exterior al casei prezentate în showroom-ul nostru sunt de o calitate superioară, întrunind toate caracteristicile necesare pentru o rezistență îndelungată, având și un aspect deosebit. Vizitează-ne ca să te convingi!
Deci, dacă vrei să petreci câteva clipe printre plante de grădină, flori și dale frumoase te așteptăm cu drag în Lumea Pavajelor din Grădina lui Emil!
Chiar dacă ești în trecere prin zonă, intră și pe la noi, nu vei regreta. Cu siguranță, vei pleca măcar cu câteva idei de amenajare a curții și grădinii tale.
Program de vizitare: luni - vineri: 8:30 - 16:30, sâmbăta: 09 - 12:30.
Te vom ține la curent cu data lansării expoziției.