23 Sep 2019
Îți pui pavaj nou? Îți remodelezi casa, apartamentul sau grădina? Îți reamenajezi o parte a curții pe care vrei s-o folosești într-un alt mod? Dincolo de toate aspectele legate de obiectele noi pe care o să le achiziționezi (pavele, dale și alte elemente structurale sau de decor necesare proiectului tău), te vei confrunta cu o problemă specifică: multe dintre elementele pe care ți le-am enumerat în titlu arată încă bine și, cu puțină imaginație, pot fi refolosite în feluri distincte de cele originale. Dacă îți dai interesul, îți poți crea în curte și în casă obiecte sau decorațiuni la modă fără să investești altceva decât puțin timp și îndemânare. Ai în acest blog post câteva idei care te pot ajuta să începi un asemenea experiment.
Decizia depinde în primul rând de proiectul nou pe care l-ai ales. Este posibil ca multe dintre obiecte să fie bune chiar dacă nu-și mai păstrează forma. Altele, dimpotrivă, devin de nefolosit, cum ar fi unele tipuri de cărămizi.
Știai că…
|
În cadrul unor astfel de proiecte, ele sunt cele care arată cel mai rău și, cu toate acestea, cele care ne dau cel mai mult posibilitatea refolosirii. Motivul este simplu: în vreme ce funcționalitatea inițială a dispărut, de cele mai multe ori, culoarea și calitatea materialului se păstrează așteptând noi funcționalități. Ți-am făcut mai jos o listă cu cele mai atrăgătoare, din punctul nostru de vedere.
Acest capitol este practic o continuare a capitolului precedent: unele gresii sau faianțe, de dimensiuni mai mari, arată atât de bine chiar și după ce au fost înlăturate încât intuiești că-și pot păstra valoarea pentru încă o vreme dacă găsești contextul potrivit. Primul și cel mai bun sfat în această direcție este să lași obiectele și culorile să respire, adică să le dai suficient spațiu (cam așa cum se întâmplă în poza alăturată). Culorile unor asemenea gresii vor exploda cu siguranță, dacă pavajul care le înconjoară este suficient de omogen.
Un zid realizat din astfel de materiale este și el o idee bună atâta vreme cât nu are dimensiuni considerabile. Altfel spus, reamenajează folosind materiale și soluții moderne oferind obiectelor reciclate un spațiu limitat, bine ales și non-intruziv. De asemenea, accentele de culoare ies bine în evidență în grădină, acolo unde vegetația poate fi întâmpinată de diverse accesorii sau decorațiuni din aceste materiale, plasate ca din întâmplare.
Este foarte posibil să vrei să păstrezi aerul autentic de vechi al unor obiecte (în special din grădina ta, dar nu e o regulă pentru că uneori curțile sunt cele care rețin cu mai mare ușurință o anumită atmosferă din trecut) și, în același timp, să-ți dorești o remodelare cu materiale contemporane. Într-un asemenea caz, îți sugerăm să-ți îndrepți atenția către două tipuri de obiecte de dimensiuni considerabile, care ajută foarte mult în această direcție: fântânile (fie cele clasice, fie cele arteziene sau chiar iazurile de mici dimensiuni, sezoniere) și jardinierele. Iată ce contează:
· Folosește jardiniere de piatră ca să păstrezi ceva din aerul inițial. Când păstrezi același material (sau același tip de material) de la o structură din curte la alta, creezi coerență cu destul de mare ușurință.
· Îmbogățește zidul exterior al fântânii sau ghizdul cu materiale refolosite, cum îți sugeram mai sus. Utilizează apoi aceleași materiale și în alte locuri din curte.
· Dacă ai o fântână veche pe care dorești să o păstrezi, scoaterea în evidență a materialelor originale este o idee bună. Alternativ, dalele și pavelele de azi te pot ajuta să o îmbraci într-un material contemporan.
· Folosește pavele de dimensiuni și culori similare atât pentru jardiniere, cât și pentru fântâni. Efectul va fi evident și foarte puternic de la prima vedere.
În tabelul de mai jos, găsești soluțiile cele mai la îndemână prin care poți nu numai să elimini un material nenecesar, dar și să-l folosești într-un mod constructiv în curtea ta.
|
potrivit pentru pavele |
potrivit pentru dale |
Materialul spart în dimensiuni mici sau medii poate fi folosit ca strat de drenare în orice tip de ghiveci de flori. |
DA |
DA |
Elementele de dimensiuni mai generoase, care au aceleași culori și, în mod ideal, aceeași textură pot fi folosite sub formă de cărări din pași individuali pe suprafața unui gazon de înălțime joasă. |
DA, atâta timp cât pavelele au dimensiuni suficient de generoase încât să susțină individual, în mod natural, pașii trecătorilor |
DA |
Dacă deții suficient material, poți redecora complet o zonă de mici dimensiuni, cum ar fi spațiul de grătar, zonele de depozitare adiacente bucătăriei de vară sau zonele de depozitare adiacente terasei și/sau piscinei. |
DA |
DA |
Resturile ascuțite pot fi folosite pentru realizarea de borduri simple în jurul rondourilor de flori. |
NU |
DA |
Dacă grosimea resturilor este constantă, acestea pot fi folosite pentru realizarea unor ziduri de susținere minore sau a unor jardiniere semi-încastrate în pământ. |
DA |
NU |
Dacă bucățile au culori vii, pot fi folosite cu succes pe fundul fântânilor arteziene sau în lacuri miniaturale, unde vor forma un strat atrăgător și extrem de natural. |
DA |
DA, în special dacă sunt |
Lăsând între paranteze aspectul estetic al unor dale sau pavele pe care le recuperăm din masa de moloz, cea mai mare parte a pavajului înlăturat este mult prea deteriorată încât să susțină proiecte atrăgătoare sau structuri cromatice speciale în curtea noastră. Firește, firma care îți înlocuiește pavajul se poate dispensa de moloz (de cele mai multe ori materialul de suport este parțial înlocuit și el), dar există variante mult mai rapide pe care le poți realiza cu efort minim.
Prima și cea mai concretă dintre acesta constă în integrarea molozului într-o zonă a curții, cu scopul de a folosi materialul ca suport. Odată tasat, un asemenea strat poate rămâne stabil foarte mulți ani. O a doua variantă este refolosirea bucăților mai mari pentru proiecte adiacente, în cadrul zidurilor sau ca elemente de structură pentru construcții minore din grădina ta. O masă turnată, realizată din materiale proprii, așezată lângă o bancă contemporană, poate arăta foarte atrăgător și nu solicită în mod necesar materiale scumpe. Alternativ, există și alte opțiuni posibile, în funcție de context:
„Un obiect vechi devine nou dacă îl separi de lucrurile care-l înconjoară de obicei.” Robert Bresson |
Un loc aparte îl ocupă faianțele de exterior, pentru că acestea au un aspect deosebit dacă sunt îndepărtate cu atenție și, din acest motiv, pot fi folosite cu încredere într-un context nou. Un asemenea gest are două avantaje simultane: păstrează ceva din aerul casei și după ce aceasta a fost reamenajată și aduce un plus de autenticitate ajutând obiectele noi să se integreze mai bine în noua structură.
Mai jos ai enumerate câteva idei care pot fi aplicate oricare ar fi tipul faianței de exterior la care ne referim sau contextul în cadrul căreia te-ai gândit să o refolosești:
Cărămizile și pavelele vechi se completează foarte bine reciproc în cazul unor proiecte adiacente, cum ar fi băile de păsări, treptele tradiționale printr-un mediu mai greu accesibil din grădină, vetrele realizate din materiale proprii și așa mai departe. Acestea pot fi folosite împreună sau alternate în funcție de imaginea finală pe care dorești să o obții.
Totuși, este important să-ți remarcăm că o asemenea soluție nu completează într-un mod 100% mulțumitor materialele contemporane. De aceea, de câte ori construiești ceva care are o oarecare elevație de la sol, este important să finisezi obiectul respectiv. Așa te vei asigura nu numai că ai un obiect bine făcut, dar și că obiectul respectiv nu dă impresia că a fost conceput din bucăți.
Finisarea este esențială, fie că folosești materiale noi, fie că le combini pe acestea cu pavele vechi sau cu cărămizi folosite anterior în curte. Dacă procesul finisării este bine conceput, aspectul ansamblului va căpăta un aer omogen, fără să deranjeze privirea în curtea ta. Iată câteva idei de finisare:
- Creează o alee prin grădină, de mici dimensiuni, din cărămizi și pavele deopotrivă, și completează spațiile intermediare (care în principiu sunt umplute cu materiale speciale) cu fâșii de gazon. Aspectul este excelent, chiar dacă rezistența unui asemenea proiect nu depășește doi-trei ani.
- Alternează pe suprafața unei alei circulate mai rar cărămizi vechi, pavele deja folosite și piatră de râu. Lasă loc pentru câteva flori de talie joasă și bordurează aleea cu aceleași materiale. Vei obține un spațiu atipic care va crea un contrast plăcut față de restul curții tale amenajate într-un stil contemporan.
Un zid construit din aceste materiale dă impresia de diversitate și se potrivește bine cu plante de sezon sau care au tendința fie de a se cățăra, fie de a se fixa direct pe suprafața zidului.
Este o întrebare complexă, dar nu există un context mai bun decât acesta ca să o punem. Motivul pentru care răspunsul nu este simplu vine din faptul că tehnologia de aplicare a pavajelor s-a modificat foarte mult în ultimele zeci de ani, atât prin folosirea unor materiale mai adecvate, cât și prin abordarea unor tehnologii distincte folosite în aplicarea acestor pavaje. De aceea, ca regulă generală (chiar dacă comportă excepții), pavajele mai vechi de 30 de ani din zona noastră au o durată de viață mai redusă decât cele mai recente.
În ceea ce privește pavajele firmelor produse de colaboratorii noștri, există estimări de precizie mare referitoare la durata de viață, oferite la cumpărare de către producător. Dacă ai un interes în această direcție și dorești mai multe detalii, ne găsești aici.
Tratarea pavajului cu materiale de întreținere, cum sunt cele anti-îngheț sau anti-infiltrație, crește semnificativ durata de viață a acestuia ajutându-l să reziste mai bine la intemperii. O altă regulă generală ne spune că piatra de densitate mare rezistă mai bine decât cea poroasă, dar și aici există excepții. Cel puțin teoretic, în primii cinci ani nu este nevoie de nici o operație de mentenanță, iar în primii cincisprezece de operații minore. Și mai este un aspect relevant aici: cele mai multe tipuri de pavaje dau posibilitatea înlocuirii dalelor individuale, iar acest detaliu aparent crește durata de viață a întregului pavaj cu zeci de ani pentru că ceea ce se deteriorează de cele mai multe ori, dacă patul de fixare este bine realizat, nu este suprafața totală a pavajului, ci anumite dale, din cauza exercitării unor factori externi.
Însă pavajul vechi (și alte materiale asociate lui), deși trebuie înlăturat, poate fi totuși refolosit în diverse moduri, după cum ți-am arătat mai sus. Am lăsat de aceea la final câteva sfaturi suplimentare pe care le poți folosi cu încredere în curtea ta.